Iordache: Modul în care CCR a solicitat sprijin internațional e fără precedent

Iordache: Modul în care CCR a solicitat sprijin internațional e fără precedent
Publicat: 06/06/2018, 03:14
Actualizat: 25/03/2019, 21:23

ATACURILE din partea actorilor politici, mă refer aici la partide, președinte de a disemina încrederea în instituția fundamentală care se numește Curtea Constituțională sunt NELEGITIME. În același timp, Comisia de la Veneția a spus foarte clar că atacurile la adresa unei Curți Constituționale, de asemenea, sunt ANORMALE pentru că slăbesc independența justiției dintr-o țară. Ei făceau referire la Moldova în acel comunicat. Și noi, săptămâna viitoare când ne vom vedea cu cei de la Comisia de la Veneția, vom reitera faptul că atunci când Curtea Constituțională a dat decizii care nu au convenit unuia sau altuia, nu s-a mers mai departe, pentru că în Constituție spune clar că sunt general OBLIGATORIIși trebuie RESPECTATE de toată lumea. Modul în care CCR, cred eu, s-a poziționat și a solicitat sprijin internațional cred că este FĂRĂ PRECEDENT, dar este determinat de atacurile și de virulența celor deranjați de o decizie. Decizie care nu face decât să respecte Constituția. Toate deciziile CCR sunt în concordanță cu CONSTITUȚIA”, a afirmat marți seară, deputatul PSD Florin Iordache, pentru MEDIAFAX.

Întrebat de MEDIAFAX cum va evolua situația și ce efecte vor fi din partea instituțiilor europene sesizate, Iordache a răspuns: „Aceste instituții trebuie să atragă atenția actorilor politici, de la președinte până la partide și toți cei care manipulează presa că își pot dirija atacurile, dar nu asupra Curții, deoarece Curtea trebuie să judece fără o anumită presiune publică, pentru că de când au anunțat comunicatul și până va apărea decizia, CCR a fost supusă unui tir total anormal și unor atacuri virulente din partea actorilor politici care trebuie clar SĂ ÎNCETEZE.”

Curtea Constituțională a decis marți să sesizeze Comisia de la Veneția, Secretarul General al Consiliului Europei și Președintele Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile împotriva CCR, după decizia care o vizează pe Kovesi.

„Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 5 mai 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și a Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu ATACURILE VIRULENTE declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului – garantul supremației Constituției – fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX de către Curtea Constituțională a României.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×